[F1] 2011 German Grand Prix - 22-24.07.2011

Lock-on

[F1] 2011 German Grand Prix - 22-24.07.2011

Postby Patryck_SmackDown » 22 Jul 2011, 12:30

Avancronica Marelui Premiu de Formula 1 al Germaniei!


Ferrari a obţinut în etapa precedentă de la Silverstone prima victorie din acest sezon, însă o parte din acest succes se datorează şi controverselor generate de schimbarea regulamentului tehnic pentru sistemul de evacuare.

Totuşi, FIA a revenit asupra deciziei, iar monoposturile vor reveni la configuraţiile agresive pentru eliminarea gazelor de eşapament prin eleronul spate chiar şi atunci când pilotul nu accelerează, iar acest lucru ar putea reprezenta un handicap pentru Scuderia, în timp ce cele mai multe echipe vor fi avantajate de noua situaţie.

Astfel, Marele Premiu al Germaniei tinde să devină un important punct de reper pentru restul sezonului, întrucât va evidenţia dacă Ferrari este capabilă să lupte în continuare de le egal la egal cu Red Bull Racing.

IMPACTUL REGULAMENTULUI ASUPRA PLUTONULUI

Toată atenţia este îndreptată asupra duelului dintre Ferrari şi Red Bull Racing, însă un alt punct de reper va fi McLaren. În mod surprinzător, echipa britanică a fost cea mai afectată de regulamentul la de Silverstone dintre cele care luptă pentru victorii, motiv pentru care Lewis Hamilton şi Jenson Button ar putea reveni în acest weekend în lupta pentru primele poziţii.

La fel de interesant va fi şi duelul dintre Renault şi Mercedes GP, în condiţiile în care ultimii speră să revină pe poziţia a patra în clasamentul constructorilor pe care au pierdut-o la Silverstone.

Totuşi, indiferent de rezultatele de la Nurburgring, Red Bull Racing va continua să domine autoritar ambele clasamente, în special dacă Sebastian Vettel şi Mark Webber vor termina în puncte.

CIRCUITUL DE LA NURBURGRING

Image


Cel puţin la prima vedere, Red Bull Racing este principala beneficiară a configuraţiei circuitului de la Nurburgring, caracterizat de viraje rapide şi ace de păr strânse.Linia de start-sosire a fost mutată cu 240 de metri mai aproape de primul viraj pentru ca toate cele 24 de monoposturi să încapă pe grilă. În absenţa unor linii drepte foarte lungi, monoposturile trebuie să utilizeze o forţă de apăsare aerodinamică cât mai mare, iar Red Bull Racing este echipa care stă cel mai bine la acest capitol.

Circuitul va beneficia de o singură zonă de activare pentru sistemul Drag Reduction System (DRS), ce va fi amplasată imediat după ieşirea din virajul 11. Detectarea diferenţei de maxim o secundă între doi piloţi se va face înainte de intrarea în virajul 10.

Iată un tur virtual pe circuitul de la Nurburgring:



Date generale despre circuit:

Image


STRATEGIILE PENTRU PNEURI

Pirelli va furniza pneuri soft şi medium pentru cursa din acest weekend, iar producătorul italian anticipează că degradarea acestora nu se va petrece în ritm accelerat. Din acest motiv, Pirelli anticipează că cei mai mulţi piloţi vor opta pentru strategii cu câte două opriri la boxe în cazul în care cursa va avea loc pe un circuit uscat. Totuşi, din acest punct de vedere, există şanse mari pentru o surpriză.


O NOUĂ CURSA PE PLOAIE

Primele informaţii meteo indică faptul că cele două sesiuni de antrenamente libere de vineri se vor desfăşura pe ploaie, întrucât norii se vor descărca de dimineaţă şi până spre finalul după-amiezii. Temperatura maximă va fi de numai 16 grade şi va creşte sâmbătă cu numai două grade, însă calificările ar putea avea loc pe un circuit uscat, dacă prognoza privind apariţia ploilor doar la finalul după-amiezii va fi corectă. În schimb, duminică se aşteaptă precipitaţii încă din cursul dimineţii şi există şanse moderate ca o ploaie torenţială să afecteze cursa, motiv pentru care rezultatele vor deveni imprevizibile.


REZULTATE ÎN ULTIMELE CINCI EDIŢII

În ultimele cinci ediţii, cursa de la Nurburgring a fost adjudecată numai de echipe de top: Ferrari, McLaren, Renault şi Red Bull Racing.

Image


STATISTICI PENTRU MARELE PREMIU AL GERMANIEI

* Sebastian Vettel a devenit pilotul cu cel mai bun start într-un sezon din întreaga istorie a Formulei 1. În primele nouă etape, germanul a câştigat 204 puncte dintr-un maxim posibil de 225, corespunzătoare unui procent de reuşită de 90.7%. Totuşi, pilotul Red Bull nu a câştigat niciodată în Germania;

* Red Bull Racing este singura echipă care a plecat din pole position în acest sezon, însă pentru a doborî recordul de 24 de pole position-uri consecutive al celor de la Williams din 1992-1993 are nevoie de încă 15 performante similare;

* Vettel a plecat de pe prima linie a grilei de start în ultimele 14 curse;

* Felipe Massa este singurul pilot care nu a reuşit niciodată în acest sezon să-şi învingă coechipierul în calificări;

* Din 1995, pilotul care a plecat din pole position a câştigat cursa de la Nurburgring în numai trei ocazii: 2001, 2004 şi 2009.


PROGRAM

Marele Premiu al Germaniei va avea loc după următorul program, conform fusului orar al României:

Image


----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

FIA a stabilit zona de activare pentru DRS la Nurburgring!


Federaţia Internaţională de Automobilism a anunţat miercuri regulamentul sistemului Drag Reduction System (DRS) pentru Marele Premiu al Germaniei din acest weekend.

Astfel, zona de detecţie a diferenţei de cel mult o secundă intre doi piloţi a fost stabilită în zona virajului 10, iar activarea sistemului va fi realizată după ieşirea din virajul 11.

Astfel, FIA va menţine o singură zonă de activare pentru sistemul DRS, la fel ca în etapa precedentă de la Silverstone, după ce la Valencia şi Montreal au existat două zone în care piloţii puteau efectua depăşiri asistate de DRS.

Charlie Whiting, directorul de curse al FIA, şi-a exprimat speranţa că poziţionarea zonei de activare a sistemului DRS va ajuta piloţii să efectueze cât mai multe depăşiri.

"Nurburgring reprezintă întotdeauna o provocare, de obicei din cauza vremii, care este deseori ameninţătoare, indiferent de perioada anului în care are loc cursa. Zona DRS a fost stabilită pentru linia dreaptă ce precede şicana, aşa că ar trebui să vedem câteva depăşiri bune. Întotdeauna există acţiune bună în primul viraj: este frumos şi lat, cu multe traiectorii posibile, ceea ce oferă piloţilor oportunitatea de a depăşi", a precizat britanicul.

Image
Image

I <3 Britani Knight
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2260
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] 2011 German Grand Prix - 22-24.07.2011

Postby AJ. » 22 Jul 2011, 14:24

La ce ora sunt antrenamentele? (sau au fost deja?)
Image
User avatar
AJ.
Main Eventer
 
Posts: 813
Joined: 19 Apr 2011, 22:06
Location: Craiova
User Title: blabla.

Re: [F1] 2011 German Grand Prix - 22-24.07.2011

Postby Patryck_SmackDown » 22 Jul 2011, 14:25

scrie in postul de mai sus...se vede ca te-ai uitat peste el....
Image

I <3 Britani Knight
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2260
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] 2011 German Grand Prix - 22-24.07.2011

Postby AJ. » 22 Jul 2011, 16:48

Ups, da. Scuze.
Image
User avatar
AJ.
Main Eventer
 
Posts: 813
Joined: 19 Apr 2011, 22:06
Location: Craiova
User Title: blabla.

Re: [F1] 2011 German Grand Prix - 22-24.07.2011

Postby John_Cena » 23 Jul 2011, 17:12

Interesante calificari.Se pare ca Vettel incepe sa slabeasca ritmul.Oricum practic nici nu are de ce sa mai stea incordat.Ce e de remarcat insa e prezenta lui Hamilton pe 2, dupa cateva curse ratate.
Image

Intrebari:http://forum.wfan.ro/john-cena-t2148.html

2 Times WFAN Football Predictions Champion!!
User avatar
John_Cena
Mr. President
 
Posts: 2513
Joined: 23 Mar 2010, 15:58
Location: Galati
User Title: JC

Re: [F1] 2011 German Grand Prix - 22-24.07.2011

Postby Patryck_SmackDown » 23 Jul 2011, 17:21

Webber va pleca din pole position la Nurburgring!


Mark Webber a obţinut sâmbătă al doilea pole position consecutiv şi va pleca de pe prima poziţie a grilei de start de la Nurburgring, circuitul pe care cu doi ani în urmă a câştigat pentru prima oară în Formula 1.

Cronometrat cu 1:30.079, pilotul echipei Red Bull Racing l-a surclasat cu două poziţii pe coechipierul său Sebastian Vettel, care se află la primul Mare Premiu în acest sezon în care nu pleacă de pe prima linie.

Marea surpriză a calificărilor a fost produsă însă de Lewis Hamilton, care a fost cu numai 0.055 secunde mai lent decât Webber şi va pleca de a doua poziţie a grilei, după ce vineri înregistrase mari probleme în antrenamente.

Performanţa neaşteptată a pilotului McLaren l-a retrogradat pe Fernando Alonso pe locul patru, care va fi urmat pe grilă de coechipierul său de la Ferrari, Felipe Massa. În puternic contrast cu performanţa lui Hamilton, Jenson Button nu a reuşit decât un loc şapte şi s-a poziţionat în spatele lui Nico Rosberg (Mercedes GP), dar în faţa lui Adrian Sutil (Force India) şi Vitaly Petrov (Renault).

Cel mai lent pilot în Q3 a fost Michael Schumacher, care va pleca de pe 10 după ce timpul sau a fost cu peste o secundă mai slab decât al coechipierului Rosberg.

Nick Heidfeld a ratat accesul în Q3 chiar în faţa coechipierului său Vitaly Petrov şi va pleca de pe 11, urmat de Paul di Resta (Force India) şi cei doi piloţi ai echipei Williams, Pastor Maldonado şi Rubens Barrichello. Toro Rosso a fost din nou cea mai slabă echipă din Q2, după ce Sebastien Buemi şi Jaime Alguersuari au terminat pe locurile 16 şi 17, în timp ce Kamui Kobayashi a produs marea surpriză în Q1, pilotul Sauber fiind eliminat alături de reprezentaţi celor trei echipe noi din competiţie.

Image

Marele Premiu al Germaniei va avea loc duminică cu începere de la ora 15:00.
Image

I <3 Britani Knight
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2260
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] 2011 German Grand Prix - 22-24.07.2011

Postby AleXXander » 23 Jul 2011, 18:50

Cred ca asta e victoria lui Webber.
"nu e loc mai bun decat sufletul tau, ma linistesti cand o duc rau." Vescan
User avatar
AleXXander
"11"
 
Posts: 10902
Joined: 17 Mar 2010, 14:18
User Title: GOD

Re: [F1] 2011 German Grand Prix - 22-24.07.2011

Postby Patryck_SmackDown » 23 Jul 2011, 18:58

Sincer , mie imi miroase a McLaren :D


------------------------
Sa-mi bag pl in ea de tastatura!!!
Last edited by Patryck_SmackDown on 23 Jul 2011, 19:31, edited 1 time in total.
Image

I <3 Britani Knight
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2260
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] 2011 German Grand Prix - 22-24.07.2011

Postby Mr Cosmin » 23 Jul 2011, 19:30

Patryck_SmackDown wrote:Sincer , mie imi miroare a McLaren :D

+1
Image
The h1mZ: 19 din 31, raman 10
Mr Cosmin: 12, stii mate, AHAHAHAHA =))))))
User avatar
Mr Cosmin
VIP
 
Posts: 2975
Joined: 17 Mar 2010, 22:24
Location: Bucharest, Romania
User Title: Superior

Re: [F1] 2011 German Grand Prix - 22-24.07.2011

Postby Patryck_SmackDown » 24 Jul 2011, 12:30

Buemi, exclus din calificări din cauza compoziţiei benzinei!


FIA a decis sâmbătă seară să-l excludă pe Sebastien Buemi din calificările pentru Marele Premiu al Germaniei, după ce pilotul Scuderiei Toro Rosso obţinuse al 16-lea timp în Q2.

Decizia a fost luată ca urmare a faptului că eşantionul de combustibil prelevat de FIA din monopostul lui Buemi după calificări nu a corespuns cu cel furnizat de Toro Rosso înainte de începerea Marelui Premiu, ceea ce contravine regulamentului tehnic al Formulei 1.

Oficialii Scuderiei Toro Rosso consideră că eşantionul prelevat de FIA a fost contaminat cu o substanţă chimică în urma schimbării sistemului de alimentare după a doua sesiune de antrenamente de vineri.

"După AL2, întreg sistemul de alimentare de pe monopostul lui Buemi a fost schimbat. Eşantionul de combustibil luat din monopostul său după calificări nu a corespuns cu cel oferit FIA înainte de startul sezonului. Echipa crede că o parte din noul sistem de alimentare a conţinut o substanţă chimică care a contaminat combustibilul şi a cauzat neconformitatea", precizează Toro Rosso într-un comunicat de presă.

În urma deciziei FIA, Buemi va fi nevoit să ia startul în cursă de pe ultima poziţie a grilei de start.
Image

I <3 Britani Knight
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2260
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] 2011 German Grand Prix - 22-24.07.2011

Postby Patryck_SmackDown » 24 Jul 2011, 17:02

Hamilton a câştigat Marele Premiu al Germaniei!


Lewis Hamilton a fructificat la maxim locul doi obţinut într-un mod total neaşteptat în calificările de sâmbătă şi a obţinut la Nurburgring a doua victorie din acest sezon.

Momentul crucial al cursei s-a petrecut chiar la start, când pilotul echipei McLaren l-a depăşit pe Mark Webber şi a preluat conducerea cursei. Britanicul a pierdut poziţia de lider în faţa lui Webber după prima intrare la boxe, însă mecanicii McLaren şi-au răscumpărat greşeala la al doilea pitstop, iar Hamilton a revenit pe circuit pe primul loc.

Ultimul moment important a fost reprezentat de a treia intrare la boxe pentru pneuri medium, pe care Hamilton a efectuat-o în turul 52, însă totul a decurs fără probleme şi britanicul a trecut primul linia de sosire.

Locul 2 i-a revenit lui Fernando Alonso care, plecat de pe patru, l-a depăşit pe Sebastian Vettel în turul 8 şi a urcat pe locul 2 după a doua serie de opriri la boxe. Pilotul Scuderiei Ferrari a ieşit pe primul loc pe traseu în turul 33, însă Hamilton a venit puternic din spate şi l-a depăşit fără emoţii pe exterior în virajul doi.

Podiumul a fost completat de Mark Webber, care a pierdut prima poziţie la start în faţa lui Hamilton, iar ulterior a făcut o dublă rocada cu britanicul la intrările la boxe.

Sebastian Vettel a avut parte de cea mai slabă prestaţie din acest sezon. Campionul mondial a plecat de pe locul trei al grilei şi a fost depăşit de Alonso în turul 8, pentru ca ulterior să piardă o poziţie şi în faţa lui Massa la prima oprire la boxe. Pilotul echipei Red Bull a derapat pe iarbă şi a fost nevoit să scurtcircuiteze de două ori circuitul fără să obţină avantaj într-o cursă în care a comis un număr neaşteptat de mare de erori.

Totuşi, germanul a terminat pe locul patru după ce l-a devansat pe Felipe Massa la ultima intrare la boxe, care a avut loc chiar în ultimul tur al cursei. Brazilianul a fost nevoit astfel să se mulţumească doar cu locul cinci, chiar dacă îl depăşise pe Vettel după prima serie de opriri la boxe.

Adrian Sutil a terminat pe locul şase la volanul monopostului Force India, în timp ce Mercedes GP şi-a trecut în cont locurile şapte şi opt prin Nico Rosberg şi Michael Schumacher.

Cei doi germani au fost implicaţi în numeroase dueluri spectaculoase în mijlocul plutonului, dar de data aceasta fără incidente. Într-unul dintre acestea a fost implicat şi Kamui Kobayashi (Sauber), care a terminat cursa pe locul nouă, urmat de Vitaly Petrov de la Renault.

Jenson Button a avut la rândul său o cursă de uitat. Plecat doar de pe locul şapte, pilotul echipei McLaren a coborât până pe 10 imediat după start, a reuşit să revină ulterior pe şapte şi să-l depăşească la jumătatea cursei pe Rosberg pentru locul şase. Totuşi, la sfârşitul turului inginerii i-au transmis să se retragă la boxe din cauza unor defecţiuni la sistemul hidraulic.

Alături de el au mai abandonat Nick Heidfeld (Renault), în urma unui acroşaj cu Sebastien Buemi, dar şi Vitantonio Liuzzi (Hispania) şi Rubens Barrichello, ultimul din cauza unei defecţiuni la motorul monopostului Williams.

Cel mai bun timp în cursa a fost realizat de Hamilton, care a fost cronometrat cu 1:34.302 în penultimul tur al cursei.

Image

--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

O cursa absolut superba! Ce frumoase sunt cursele de Formula 1 cand Vettel nu este acolo sa strice spectacolul. Bravo Lewis , bravo McLaren , felicitari Ferrari!
Image

I <3 Britani Knight
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2260
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] 2011 German Grand Prix - 22-24.07.2011

Postby Mr Cosmin » 24 Jul 2011, 17:22

BINE LEWIS! BINE MCLAREN!

Poate pierde Vettel titlul anul asta. :D Ar fi genial.
Image
The h1mZ: 19 din 31, raman 10
Mr Cosmin: 12, stii mate, AHAHAHAHA =))))))
User avatar
Mr Cosmin
VIP
 
Posts: 2975
Joined: 17 Mar 2010, 22:24
Location: Bucharest, Romania
User Title: Superior

Re: [F1] 2011 German Grand Prix - 22-24.07.2011

Postby AleXXander » 24 Jul 2011, 17:30

La cum a condus Hamilton ala, nu ma suparam daca intra intr-un parapet. Nesimtire mare. Oricum titlul e la Red Bull.
"nu e loc mai bun decat sufletul tau, ma linistesti cand o duc rau." Vescan
User avatar
AleXXander
"11"
 
Posts: 10902
Joined: 17 Mar 2010, 14:18
User Title: GOD


Return to Arhiva

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 0 guests