[F1] 2011 Japanese Grand Prix - 07-09.10.2011

Lock-on

[F1] 2011 Japanese Grand Prix - 07-09.10.2011

Postby Patryck_SmackDown » 06 Oct 2011, 19:28

Avancronica Marelui Premiu de Formula 1 al Japoniei!


Marele Premiu al Japoniei de la finalul acestei săptămâni va însemna în mod aproape sigur desemnarea lui Sebastian Vettel drept cel mai tânăr dublu campion mondial din istoria Formulei 1.

Pilotul echipei Red Bull Racing are nevoie de un singur punct pentru a deveni matematic campion mondial şi în acest an, în condiţiile în care până acum a terminat de fiecare dată pe podium cu o singură excepţie.

În cazul în care îşi va îndeplini cu succes misiunea, va fi pentru prima oară după şapte ani când titlul mondial al Formulei 1 se decide matematic atât de devreme, cu patru curse înainte de final. Precedentul a fost semnat de Michael Schumacher în sezonul 2004, când germanul şi-a asigurat al şaptelea titlu mondial după cursa de la Spa-Francorchamps.

LUPTA PENTRU LOCUL DOI

Dacă Vettel este deja practic campion, lupta pentru locul doi este mai pasionantă ca oricând. Jenson Button, Fernando Alonso şi Mark Webber sunt despărţiţi de numai trei puncte, în timp ce Lewis Hamilton a plătit tribut pentru numeroasele incidente în care a fost implicat şi este la 17 puncte distanţă de titlul neoficial de vice-campion. Aproape sigur, numele celui care va avea onoarea de a-l seconda pe Vettel în campion va fi cunoscut abia în ultima cursă a sezonului.

NOUTĂŢI TEHNICE

Lupta pentru cele două titluri mondiale se apropie de final, însă echipele vor profita la maxim de menţinerea regulamentului tehnic pentru 2012 şi vor continua să dezvolte actualele monoposturi. Inclusiv echipele de top precum Red Bull Racing, McLaren şi Ferrari au confirmat că vor introduce noutăţi pentru monoposturi, unele componente fiind în realitate testate pentru maşinile de anul viitor.

McLaren va încerca să oprească dominaţia Red Bull printr-o victorie, de preferat semnată de Jenson Button, care este obligat să câştige pentru a amâna decernarea prematură a titlului. Nu vor face excepţie nici echipele de la jumătatea plutonului, mai ales că Force India are ambiţia de a detrona Renault de pe locul cinci în clasamentul constructorilor, în timp ce Sauber speră să-i surclaseze chiar pe indieni.

Nu în ultimul rând, Williams promite o revenire în forţa după schimbarea conducerii tehnice, însă este greu de crezut că britanicii vor reuşi să spele ruşinea unuia dintre cele mai slabe sezoane pe care le traversează în Formula 1.

CIRCUITUL DE LA SUZUKA

Suzuka este unul dintre circuitele preferate ale piloţilor, unii dintre ei punând aceasta pe pistă pe primul loc, în faţa clasicului Spa-Francorchamps. Motive sunt suficiente: virajele sunt rapide şi de viteza medie, foarte solicitante, iar cea mai mică greşeală poate însemna abandonul. Tocmai de aceea, mulţi consideră că Suzuka dezvăluie adevăratele calităţi ale piloţilor, în special în celebrul viraj 130R.

Image


Sistemul Drag Reduction System (DRS) va putea fi utilizat imediat după iesirea din ultimul viraj pe tot parcursul liniei de start-sosire, până în zona de frânare pentru primul viraj. Detecţia diferenţei de o secundă se va realiza după virajul 130R.

Iată un tur pe circuitul de la Suzuka la volanul unui simulator McLaren:


Date generale despre circuit:

Image

STRATEGIILE PENTRU PNEURI

Pirelli va furniza pneuri soft şi medium pentru acest weekend, însă strategiile sunt dificil de anticipat în acest stadiu. Există şanse pentru strategii cu una sau două opriri la boxe, însă piloţii de top, care vor începe cursa cu aceleaşi pneuri cu care au terminat calificările, ar putea opta pentru trei opriri la boxe. Motivul este că pneurile sunt solicitate intens la Suzuka prin prisma virajelor de mare viteză şi a absenţei liniilor drepte lungi, cu excepţia celei de start-sosire.

Solicitarea pneurilor pe circuitul de la Suzuka :

Pirelli explică modul în care sunt solicitate cauciucurile pe parcursul unui tur de circuit la Suzuka, gazda Marelui Premiu al Japoniei din acest weekend.



VREME

Marele Premiu al Japoniei se va desfăşura integral pe o vreme foarte frumoasă. Cerul va fi predominant senin în fiecare dintre cele trei zile ale competiţiei, iar temperatura maximă a aerului va oscila de la 22 de grade Celsius pentru vineri şi sâmbătă la 23 de grade Celsius pentru ziua cursei.

REZULTATE ÎN ULTIMII CINCI ANI

Sebastian Vettel şi Fernando Alonso au obţinut câteva două victorii în Marele Premiu al Japoniei în ultimii cinci ani:

Image

STATISTICI PENTRU MARELE PREMIU AL JAPONIEI

* Sebastian Vettel are nevoie de un singur punct pentru a deveni matematic campion mondial. Germanul ar fi doar al nouălea pilot care obţine două titluri mondiale consecutiv;

* Red Bull Racing este singura echipă care a plecat din pole position în acest sezon; Vettel a obţinut 11 pole position-uri în 2011 (dintre care cinci consecutive) şi este la numai trei pole-uri de recordul de 14 pole -uri într-un sezon stabilit de Nigel Mansell în 1992;

* Vettel a câştigat ultimele două curse de la Suzuka după ce a plecat de fiecare dată din pole position şi are ocazia să egaleze recordul lui Michael Schumacher, care a câştigat de tri ori consecutiv acest mare Premiu în 2000, 2001 şi 2002.

PROGRAM

Marele Premiu al Japoniei se va desfăşura după următorul program, conform fusului orar al României:

Image
Image

I <3 Britani Knight
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2260
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] 2011 Japanese Grand Prix - 07-09.10.2011

Postby Patryck_SmackDown » 08 Oct 2011, 14:19

Vettel va pleca din pole position la Suzuka!


Marele Premiu al Japoniei a oferit cea mai echilibrată sesiune de calificări din acest sezon şi prima în care cei de la McLaren au fost la un pas să-i învingă pe rivalii de la Red Bull Racing.

În ultimul tur rapid de circuit, Sebastian Vettel a fost cronometrat cu 1:30.466 şi s-a instalat pe prima poziţie a grilei de start, avansul său comparativ cu Jenson Button fiind de numai 0.009 secunde!

Este al 12-lea pole position al lui Vettel din 2011 şi al treilea consecutiv obţinut pe circuitul de la Suzuka, în timp ce Red Bull Racing rămâne imbatabilă în calificări.

Lewis Hamilton a fost nevoit să se mulţumească doar cu locul trei, după ce iniţial ocupase prima poziţie, în timp ce Ferrari ocupa locurile patru şi cinci prin Felipe Massa şi Fernando Alonso, aceasta fiind una dintre rarele ocazii în care brazilianul l-a învins în calificări pe coechipierul său.

În schimb, Mark Webber a fost cu aproape o secundă mai lent decât Vettel şi va lua startul doar de pe locul şase. Michael Schumacher, Bruno Senna, Vitaly Petrov şi Kamui Kobayashi nu au efectuat niciun tur cronometrat şi vor pleca în această ordine de pe locurile 7-10. Pilotul echipei Sauber şi-a încântat suporterii din tribune după ce a stabilit timpul de referinţă în Q1.

Echipele din mijlocul plutonului s-au grupat perfect în Q2: Force India va pleca de pe linia a sasea prin Adrian Sutil şi Paul di Resta, urmată de Williams, care traversează în continuare momente dificile, dar şi de cei de la Toro Rosso. Sergio Perez nu a efectuat niciun tur cronometrat şi va lua startul de pe locul 17.

La rândul său, Nico Rosberg nu a ieşit deloc pe circuit în prima parte a calificărilor şi va lua startul doar de pe locul 23. Germanul a fost obligat să rămână în garaj în urma unor defecţiuni la sistemul hidraulic al monopostului Mercedes GP. Într-o situaţie similară s-a aflat şi Vitantonio Liuzzi, în timp ce ceilalţi şase piloţi eliminaţi în Q1 au fost cei ai echipelor Lotus, Virgin şi Hispania.

Japonia - Rezultate calificări:

Image


Marele Premiu al Japoniei va avea loc duminică cu începere de la ora 09:00, ora României.
Image

I <3 Britani Knight
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2260
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] 2011 Japanese Grand Prix - 07-09.10.2011

Postby Patryck_SmackDown » 09 Oct 2011, 10:59

Button a câştigat la Suzuka, iar Vettel a devenit campion!


Marele Premiu al Japoniei a oferit o luptă spectaculoasă pentru victorie între Sebastian Vettel şi Jenson Button, însă soarta titlului mondial a fost decisă matematic cu patru curse înainte de finalul sezonului.

Vettel a plecat mai bine la start şi a reuşit să-l blocheze pe rivalul său de la McLaren, care a "muşcat" din iarbă şi a solicitat o penalizare de tip drive-through pentru german, însă şi-a luat revanşa la a doua serie de opriri la boxe.

Britanicul a rămas pe circuit un tur în plus în apropiere de jumătatea cursei şi a revenit pe circuit în faţa pilotului Red Bull Racing, iar în finalul cursei a făcut faţă presiunii exercitate de Fernando Alonso şi l-a evitat în extremis pe Vitantonio Liuzzi în ultimul tur.

În cele din urmă, Vettel a terminat doar pe ultima treaptă a podiumului după ce a fost depăşit şi de Fernando Alonso după ultimul pitstop, însă acest rezultat a fost suficient pentru a-şi adjudeca matematic titlul mondial, întrucât avea nevoie de un singur punct pentru a tranşa lupta. Astfel, la 24 de ani şi 98 de zile, Vettel a devenit cel mai tânăr dublu campion mondial din istoria Formulei 1, doborând cu aproape un an recordul stabilit de Alonso în 2006.

Plecat doar de pe locul şase al grilei de start, Mark Webber a făcut o cursă foarte bună şi a terminat pe locul patru, după ce a câştigat două poziţii la a doua intrare la boxe.

Lewis Hamilton şi Felipe Massa au fost implicaţi într-un nou incident de cursă, iar acroşajul dintre cei doi a fost ca efect detaşarea unei componente a monopostului Ferrari şi la intrarea Safety Car-ului pe circuit. Ulterior, Hamilton a revenit şi l-a depăşit pe Massa pentru a termina pe locul cinci, în timp ce Massa a ocupat în final locul şapte. Între cei doi, pe locul şapte, a terminat Michael Schumacher, iar septuplul campion mondial a avut clipele sale de glorie înainte de ultima intrare la boxe, când a fost liderul cursei timp de câteva tururi.

În plus, setuplul campion mondial a rezistat pe final în faţa atacurilor lui Felipe Massa, în timp ce clasamentul a fost completat de Sergio Perez (Sauber) şi Vitaly Petrov (Renault). Ultimul punct pus în joc a fost obţinut de Nico Rosberg, după ce pilotul echipei Mercedes GP a recuperat nu mai puţin de 13 locuri faţa de poziţia sa de start.

Kamui Kobayashi, favoritul publicului local, a terminat doar pe locul 13 la capătul unei curse dificile. Plecat de pe locul şapte, pilotul echipei Sauber a pierdut patru poziţii după ce a ratat startul, iar ulterior a luptat în pluton, însă nu a fost capabil să revină în puncte.

Singurul abandon al cursei a fost trecut în dreptul lui Sebastien Buemi, elveţianul oprind monopostul pe circuit după ce pneul dreapta-fata s-a detaşat de monopostul Toro Rosso la scurt timp după prima intrare la boxe.

Image
Image

I <3 Britani Knight
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2260
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] 2011 Japanese Grand Prix - 07-09.10.2011

Postby John_Cena » 10 Oct 2011, 20:14

Era de asteptat sa se intample acest lucru, felicitari Vettel, felicitari Button, felicitari Schumi, care m-a facut sa cred ca nu mai intra la boxe si ca prinde podiumul... :lol:
Image

Intrebari:http://forum.wfan.ro/john-cena-t2148.html

2 Times WFAN Football Predictions Champion!!
User avatar
John_Cena
Mr. President
 
Posts: 2513
Joined: 23 Mar 2010, 15:58
Location: Galati
User Title: JC

Re: [F1] 2011 Japanese Grand Prix - 07-09.10.2011

Postby Neogen™ » 10 Oct 2011, 20:40

Vettel e o persoana formidabila atat in curse cat si in viata sa.Chiar daca urasc din adancul sufletului echipa Red Bull,Vettel merita tot respectul meu.
Image
User avatar
Neogen™
Campion
 
Posts: 3282
Joined: 31 Mar 2010, 17:59
Location: Anywhere
User Title: A-RY

Re: [F1] 2011 Japanese Grand Prix - 07-09.10.2011

Postby Patryck_SmackDown » 10 Oct 2011, 22:45

Este meritul lui Newey. Daca el nu era la Red Bull , adio titluri. Sunt adeptul teoriei ca masina Red Bull ar putea face campion pe aproape orice pilot din prima jumatate a clasamantului. Si in plus a avut un coechipier pupincurist in persoana lui Webber , care a ascultat ordinele de echipa ca un prost. Acest 2 ani de F1 , au fost ultima lui sansa la un titlu. La anul , se zvoneste ca Ferrari va venii cu o masina incredibila , si in plus mai au 2 piloti senzationali in persoana lui Alonso si Masa , plus ca sunt recunoscuti drept dezvoltatori buni de masini. Ramane de vazut , din puncul meu de vedere , Vettel este un pilot mult mai slab decat Hamilton , Button , Alonso , Webber , Massa , Rosberg si Schumi.
Image

I <3 Britani Knight
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2260
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] 2011 Japanese Grand Prix - 07-09.10.2011

Postby AleXXander » 10 Oct 2011, 22:48

Anul viitor e tot al lui Vettel. MARK MY WORDS ! Doar ca il va lua mai greu.
"nu e loc mai bun decat sufletul tau, ma linistesti cand o duc rau." Vescan
User avatar
AleXXander
"11"
 
Posts: 10902
Joined: 17 Mar 2010, 14:18
User Title: GOD

Re: [F1] 2011 Japanese Grand Prix - 07-09.10.2011

Postby John_Cena » 11 Oct 2011, 15:52

La anul eu preconizez o lupta acerba pentru titlu decisa in ultima etapa...sunt multi care vor campionatul, si care au dor de victorie....va fi unul dintre cele mai spectaculoase campionate......
Image

Intrebari:http://forum.wfan.ro/john-cena-t2148.html

2 Times WFAN Football Predictions Champion!!
User avatar
John_Cena
Mr. President
 
Posts: 2513
Joined: 23 Mar 2010, 15:58
Location: Galati
User Title: JC


Return to Arhiva

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 0 guests