Sauber s-a retras din FOTA. Urmează Toro Rosso?
Formula One Teams' Association (FOTA) este pe punctul de a rămâne cu numai jumătate dintre echipele din Formula 1, după ce Sauber a confirmat miercuri seară că a depus o cerere pentru retragerea din organizaţie.
Un purtător de cuvânt al echipei s-a limitat să declare pentru publicaţia Autosport că motivele "au fost explicate în amănunt celor de la FOTA, însă vor rămâne confidenţiale pentru moment".
Se anticipează că o decizie similară va fi luată în zilele următoare şi de Toro Rosso, întrucât echipa italiană este deţinută de omul de afaceri Dietrich Mateschitz, care este proprietarul celor de la Red Bull Racing. Ipoteza este confirmată de faptul că Toro Rosso nu a avut niciun reprezentat la întâlnirea FOTA de marţi, în cadrul căreia membrii organizaţiei au discutat despre impactul plecării a nu mai puţin de trei echipe într-un interval de numai câteva zile.
Reprezentaţii FOTA au refuzat să dezvăluie natura discuţiilor, însă surse citate de Autosport susţin că organizaţia a luat decizia de a încerca să convingă Red Bull, Ferrari, Sauber şi Toro Rosso să revină asupra deciziilor, întrucât retragerea celor patru echipe va deveni efectivă doar în luna februarie a anului viitor.
În prezent, FOTA mai este reprezentată doar de McLaren, Renault, Mercedes GP, Williams, Force India, Lotus şi Virgin, întrucât şi cei de la Hispania s-au retras în urmă cu câteva luni din organizaţie. Oficialii Red Bull, McLaren, Ferrari şi Mercedes AMG urmează să se întâlnească pentru a discuta despre modul în care poate fi implementat acordul pentru reducerea costurilor, una dintre propuneri fiind că acesta să fie inclus în regulamentul sportiv.