Newey: "Red Bull va fi cea mai afectată de noul regulament"
Marele Premiu al marii Britanii de la sfârşitul acestei săptămâni marchează o schimbare radicală a regulamentului tehnic, în urma căreia eliminarea gazelor de eşapament prin eleronul spate când pilotul nu apasă pedala de acceleraţie va fi interzisă.
Presa internaţională evită să speculeze care va avea cel mai mult de câştigat, însă Adrian Newey consideră că Red Bull Racing va avea cel mai mult de suferit. Directorul tehnic al echipei Red Bull Racing îşi justifică afirmaţia prin faptul că sistemul de evacuare al monopostului RB7 are configuraţia actuală încă din faza de proiect, în timp ce rivalii au copiat soluţia pe parcurs şi o pot elimina mai uşor.
"Cred că vom fi afectaţi mai mult, pentru că monopostul nostru a fost desenat în jurul sistemul de evacuare, întrucât a făcut parte din design încă de la început. Probabil că, cu excepţia noastră şi a celor de la Renault, toţi ceilalţi au copiat soluţia altei echipe, în principal a noastră, şi au adaptat-o pe monopostul pe care l-au avut înainte de startul sezonului. De aceea, se poate ca noi să fim mai afectaţi, dar este foarte dificil de anticipat", a declarat britanicul.
Newey consideră că schimbarea regulamentului este atât de radicală, încât aerodinamica generală a monopostului RB7 ar necesita modificări pentru adaptarea la noile specificaţii.
"Trebuie să reoptimizam monopostul în jurul unui set de parametri diferiţi comparativ cu cei pe baza cărora am dezvoltat monopostul până acum. Trebuie să vedem dacă trebuie să schimbăm aerodinamica monopostului în sine şi cum operam monopostul, de exemplu în termeni de durată de viaţă a pneurilor. Este o schimbare mare", a adăugat el.
Totuşi, Newey a refuzat să comenteze motivele pentru care FIA a recurs la schimbarea regulamentului în mijlocul sezonului, în mijlocul speculaţii ca mişcarea are drept scop oprirea dominaţiei Red Bull în Formula 1.
"Este uşor să cădem în teoria conspiraţiei. Nu ştiu dacă adevărat sau nu şi nu pot să comentez. Dar cred că, dintre rivalii noştri, şi anume McLaren şi Ferrari, probabil că Ferrari nu a reuşit să aducă sistemul de evacuare la un nivel atât de performant, aşa că probabil sunt bucuroşi să vadă interzicerea lui", a încheiat el.
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Red Bull exclude semnarea unui contract cu Hamilton!
Vizita efectuată de Lewis Hamilton în motorhome-ul Red Bull de la Marele Premiu al Canadei continuă să alimenteze speculaţiile privind semnarea unui contract între cele două părţi începând cu 2012 sau, cel târziu, 2013.
Situaţia a devenit explozivă după ce presa internaţională a dezvăluit că britanicul ar avea o clauză în contractul cu McLaren care i-ar permite să plece chiar la finalul acestui sezon, însă lucrurile au fost din nou temperate de oficialii Red Bull. Şeful Christian Horner afirmă că o pereche Hamilton - Sebastian Vettel nu este neapărat cea mai bună pentru echipă, prin prisma numeroaselor conflicte interne care apar între doi coechipieri care au câştigat deja titlul mondial.
"Pe hârtie, o pereche Vettel - Hamilton ar fi uriaş de atractivă. Dar trebuie să ne uităm la realitate, la cum funcţionează lucrurile, iar istoria spune că doi piloţi de clasa mondială în aceeaşi echipă nu au făcut întotdeauna cea mai bună pereche. Trebuie doar să te gândeşti la Ayrton Senna - Alain Prost, Nelson Piquet - Nigel Mansell sau chiar Fernando Alonso şi Hamilton. Suntem entuziasmaţi că Vettel se dedică echipei pe termen lung şi suntem mulţumiţi de muncă pe care o depune Mark Webber. În prezent ne concentrăm pe aceşti doi piloţi, nu căutăm să schimbăm nimic", a declarat britanicul pentru postul de televiziune SkySports.
În consecinţă, Horner susţine că are rezerve serioase în semnarea unui contract cu Hamilton, cel puţin atât timp cât Vettel va face parte din familia Red Bull Racing.
"Cred că ar fi dificil să luăm în calcul un pilot de calibrul lui Vettel şi acela al lui Hamilton sub acelaşi acoperiş. Hamilton este un pilot grozav şi poţi înţelege de ce şi-ar putea dori să piloteze pentru Red Bull. Este evident. Dar ar fi cel mai bun lucru pentru noi? Avem rezerve serioase", a adăugat el.
Anterior, Horner a admis că Red Bull intenţionează să-l păstreze pe Webber pentru 2012, iar australianul a confirmat că aceasta este şi dorinţa sa. Negocierile pentru prelungirea contractului vor începe însă cel mai devreme la sfârşitul acestei veri.