[F1] Williams Team

Lock-on

[F1] Williams Team

Postby AleXXander » 10 Apr 2011, 12:25

Image

ImageImage

Image
"nu e loc mai bun decat sufletul tau, ma linistesti cand o duc rau." Vescan
User avatar
AleXXander
"11"
 
Posts: 10974
Joined: 17 Mar 2010, 14:18
User Title: GOD

Re: [F1] Williams Team

Postby Neogen™ » 10 Apr 2011, 13:12

Dezamagitor,ambii piloti out.Ce a ajuns Barrichello...
Image
User avatar
Neogen™
Campion
 
Posts: 3282
Joined: 31 Mar 2010, 17:59
Location: Anywhere
User Title: A-RY

Re: [F1] Williams Team

Postby AleXXander » 10 Apr 2011, 13:26

Barrichello n-a fost niciodata bun.

Williams-ul de cativa ani se ocupa doar de cresterea pilotilor si chestii din astea. Nu mai e Williams-ul din perioada Montoya/Ralf.
"nu e loc mai bun decat sufletul tau, ma linistesti cand o duc rau." Vescan
User avatar
AleXXander
"11"
 
Posts: 10974
Joined: 17 Mar 2010, 14:18
User Title: GOD

Re: [F1] Williams Team

Postby Neogen™ » 10 Apr 2011, 13:47

^O spui in calitate de hater.
Image
User avatar
Neogen™
Campion
 
Posts: 3282
Joined: 31 Mar 2010, 17:59
Location: Anywhere
User Title: A-RY

Re: [F1] Williams Team

Postby AleXXander » 10 Apr 2011, 14:21

Nu stiu la care parte te-ai referit. Nu sunt nici hater al lui Barrichello si nici al echipei Williams. Frank stia treaba, acum cativa ani, nu acum.

Barrichello a zis mereu ca a fost tinut in spatele lui Schumi de catre Ferrari. A avut sanse la Honda. Ce a facut ?
"nu e loc mai bun decat sufletul tau, ma linistesti cand o duc rau." Vescan
User avatar
AleXXander
"11"
 
Posts: 10974
Joined: 17 Mar 2010, 14:18
User Title: GOD

Re: [F1] Williams Team

Postby Neogen™ » 10 Apr 2011, 14:31

Eu nu am spus ca a fost foarte bun ,am spus ca a ajuns praf.
Image
User avatar
Neogen™
Campion
 
Posts: 3282
Joined: 31 Mar 2010, 17:59
Location: Anywhere
User Title: A-RY

Re: [F1] Williams Team

Postby Patryck_SmackDown » 28 May 2011, 10:11

................................................................Porsche is Back!

Deja s-a hotarat in interiorul VW Group ca Porsche va intra in F1 . Audi va ramane in cursele de anduranta si in DTM iar VW va alerga in Dakar, WRC si Nascar ( cu un model bazat pe sedanul ce va fi construit in SUA pentru piata americana incepand cu 2011 ) . In privinta numelui echipei cu care Porsche ( VW Group ) se va alia sau o va cumpara, Red Bull este o varianta, dar cred ca vor alege Williams pentru ca aceasta echipa este mult mai ieftina, iar daca este adevarat ca austriacul Christian 'Toto' Wolff este "omul" lui Ferdinand Piech ( presedintele VW Group ), deja sunt actionari in cadrul echipei Williams F1 . Procentul detinut de austriac nu a fost facut public, dar s-a speculat ca ar fi vorba de 20 % .


Se pare Porsche a ales Williams , si ca in sezonul urmator , vom avea o alta echipa de prim plan. Personal deabia astept.

Nico Hulkenberg , este unul din pilotii sprijiniti de Porsche , si este foarte posibil ca el sa beneficieze cel mai mult de intoarcerea nemtilor in competitie. Hulkenberg , a fost sezonul trecut pilot la Williams , dar acum este tester la Force India. Anul trecut o colaborare Williams-Porsche , a avut loc in dezvoltarea modelului Porsche GT3 R Hybrid , care a fost pilotat de Hulkenberg , pe " Iadul Verde " varianta Nordschleife a circuitului Nurburgring.
Image
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2303
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] Williams Team

Postby Patryck_SmackDown » 20 Jun 2011, 16:55

Williams introduce un nou update pentru eleronul spate!


Williams este determinată să continue dezvoltarea monopostului FW33 pe parcursul acestui sezon, în speranţa că va reuşi să-şi revină după cel mai slab debut de sezon din istorie.

Astfel, britanicii vor introduce un nou update pentru eleronul spate în perspectiva Marelui Premiu al Europei de la finalul acestei săptămâni, iar obiectivul echipei este clasarea în puncte atât cu Rubens Barrichello, cât şi cu debutantul Pastor Maldonado.

"Avem câteva update-uri pentru eleronul nostru, iar obiectivul nostru este să fim în puncte cu ambele maşini", a declarat Sam Michael, directorul tehnic al echipei, care va părăsi Williams la finalul sezonului.

Williams nu a câştigat niciun punct în primele patru curse ale sezonului, însă a obţinut câte două puncte în etapele din Monaco şi Canada cu ajutorul cărora ocupă locul nouă în clasamentul constructorilor.
Image
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2303
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] Williams Team

Postby Patryck_SmackDown » 28 Jun 2011, 11:46

Williams îşi întăreşte departamentul tehnic!


Williams continuă programul de restructurare majoră a departamentului tehnic început recent prin recrutarea a doi ingineri de top.

Astfel, Jason Somerville va deveni şeful departamentului de aerodinamică începând din 15 august, revenind astfel la echipa pentru care a mai lucrat în perioada 1997-2002, înainte de a lucra pentru Toyota şi Renault.

La rândul său, Mark Gillan va prelua conducerea operaţiunilor de inginerie la Williams în luna octombrie, după ce pe parcursul carierei a mai lucrat la Toyota, McLaren, Jaguar şi Red Bull. Cele două noi achiziţii ale britanicilor întregesc structura de conducere alături de Mike Coughlan, adus recent la echipa ca şef al inginerilor. Cei trei se vor ocupa prepoderent de dezvoltarea monopostului FW34 pentru sezonul 2012 al Formulei 1.

"Williams îi primeşte cu bucurie pe Jason şi Mark în cadrul echipei. Ei aduc talent, experienţă şi abilitaţi foarte bune. Simţim că, împreună cu Mike Coughlan, Jason şi Mark pot forma conducerea tehnică potrivită pentru a duce echipa mai departe pe măsură ce luptăm pentru a reveni în fruntea grilei de start", a precizat Frank Williams, şeful echipei britanice.

Schimbările radicale în structura de conducere a echipei survin după demisiile directorului tehnic Sam Michael şi şefului de aerodinamică Jon Tomlinson, care vor intra în vigoare la finalul acestui sezon.
Image
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2303
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] Williams Team

Postby Patryck_SmackDown » 28 Jun 2011, 18:00

Williams va introduce un nou sistem de evacuare la Silverstone!


După un debbut de sezon modest în care şi-a trecut în cont doar patru puncte în clasamentul constructorilor, Williams continuă programul de dezvoltare pentru monopostul FW33.

Echipa mizează pe componente deja planificate, dar şi pe alinierea la noul regulament tehnic, potrivit căruia eliminarea gazelor prin elweronul spate când pilotul nu accelerează va fi interzisă de la Silverstone.

Astfel, britanicii vor evalua un nou sistem de evacuare, o nouă aripă fată şi două eleroane spate în cadrul unui test aerodinamic ce va avea loc pe aeroportul Kemble din Marea Britanie.

"La Valencia am avut o nouă aripă spate cu care am concurat. De asemena, am avut şi un nou sistem de evacuare, dar înainte de calificări am decis să nu-l folosim. După ce am analizat datele din antrenamente şi cursă, plănuim să folosim din nou acest sistem de evacuare la Silverstone. Acolo vom avea şi o nouă aripă fată şi modificări pentru eleronul spate. Vineri vom evalua două eleroane cu noul regulament tehnic, precum şi diverse setări pentru motor. Vom merge la Kemble pentru a efectua câteva teste aerodinamice suplimentare pentru cursa noastră de acasă", a explicat Sam Michael, directorul tehnic al echipei Williams.
Image
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2303
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] Williams Team

Postby Patryck_SmackDown » 05 Jul 2011, 10:26

Williams va utiliza motoare Renault din 2012!


Williams şi Renault vor reface parteneriatul de succes din prima jumătate a anilor '90, după ce cele două părţi au dezvăluit luni semnarea unui nou contract pentru utilizarea motoarelor construite de francezi.

Astfel, Williams va beneficia de motoare Renault în sezoanele 2012 şi 2013, iar parteneriatul ar putea fi prelungit şi după sezonul 2014, când va intra în vigoare noul regulament tehnic pentru unităţi turbo în şase cilindri.

Echipa britanică va renunţa astfel la actualul parteneriat cu Cosworth după numai două sezoane, ca urmare a performanţelor nesatisfacatoare ale unităţii.

"Suntem încântaţi de noul nostru parteneriat cu Renault. Acesta reuneşte echipa cu un constructor de top şi întregeşte relaţia noastră cu Jaguar. În acelaşi timp, le suntem recunoscători celor de la Cosworth: au fost un partener corect şi fiabil atât pe circuit, cât şi în afara lui în ultimii doi ani şi aşteptăm cu nerăbdare să lucrăm alături de ei în afacerile noastre de viitor", a declarat Frank Williams, şeful echipei Williams.

Williams a mai utilizat motoare Renault între 1989 şi 1997, perioadă în care echipa britanică a cucerit patru titluri mondiale la piloţi şi cinci titluri la constructori. Prin noul parteneriat, Renault va furniza în 2012 motoare pentru patru echipe, Williams adăugându-se pe lista formată din Red Bull Racing, Renault şi Lotus.

"Renault rămâne în Formula 1 pentru a obţine succes într-o manieră eficientă de costuri, iar parteneriatul cu Williams are potenţialul de a se adaugă rezultatelor pe care le-am obţinut în ultimii ani cu alte echipe partenere. Faptul că vom avea patru parteneri din 2012 ne pune în faţa oricărui alt producător în termeni de cotă de piaţă, iar în afara circuitului asta ne va permite să să folosim şi mai mult Formula 1 ca instrument de marketing pentru compania-mamă", a declarat Bernand Ray, directorul Renault Sport.

Williams nu a mai câştigat niciun titlu mondial de la încheierea parteneriatului cu Renault în 1997, iar ultima victorie a echipei datează de la Marele Premiu al Braziliei din 2004.
Image
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2303
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] Williams Team

Postby Patryck_SmackDown » 05 Jul 2011, 19:45

Rubens Barrichello vrea să rămână la Williams în 2012!


După plecarea de la Brawn GP, Rubens Barrichello a găsit un refugiu la Williams, una dintre cele mai titrate echipe din istoria Formulei 1, însă britanicii traversează o perioadă modestă din punct de vedere al performanţelor pe circuit.

Dezamăgit de situaţie, brazilianul a afirmat recent că se gândeşte serios la retragere, însă schimbările apărute în cadrul echipei, care au culminat cu noul parteneriat cu Renault pentru furnizarea motoarelor, l-au determinat să-şi schimbe radical poziţia.

Fostul pilot al Scuderiei Ferrari este acum pregătit să-şi pună semnătura pe un nou contract cu Williams, şansele ca şi echipa să-şi dorească acelaşi lucru fiind foarte mari.

"Bineînţeles că vreau să concurez anul viitor şi sper să fiu cu ei. Am vorbit deja cu Mike Coughlan (n.r - viitorul director de design) şi cu mulţi alţi oameni. În această săptămână voi avea o discuţie bună şi cu băieţii de la aerodinamică. Sper că acum, cu un motor Renault, avem toate ingredientele: este uşor, facil de pilotat şi un lucru atât de bun în spatele monopostului încât asta va ajuta echipa să meargă mai departe."

"Poţi vedea ceva lumină la capătul tunelului, asta e tot ce pot să spun. Nu sunt aici să fac calcule, dar nu sunt aici doar pentru a merge în cercuri. Am făcut deja asta prea mult. Vreau doar să am un monopost precum un sezon cu Brawn (n.r - sezonul 2009) pentru a-mi oferi ceea ce merit să am, iar echipa este într-o postură prosperă. Merge în direcţia potrivită", a declarat el.
Image
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2303
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] Williams Team

Postby Patryck_SmackDown » 11 Jul 2011, 18:18

Williams vrea să-i păstreze pe Barrichello şi Maldonado în 2012!


Şansele ca Williams să mizeze şi anul viitor pe o linie de piloţi formată din Rubens Barrichello şi Pastor Maldonado au crescut după Marele Premiu al Marii Britanii.

Adam Parr, CEO-ul echipei britanice, consideră că este foarte posibil ca acesta să fie deznodământul în această privinţă, însă a evitat să intre în amănunte privind momentul unui anunţ oficial în acest sens. "Da, cred că acesta este cel mai posibil rezultat", a precizat britanicul când a fost întrebat dacă Barrichello şi Maldonado vor rămâne la echipă.

În mod surprinzător, comentariile lui Parr au fost primite cu reticenţă de Barrichello, care şi-a exprimat nemulţumirea că niciun oficial al echipei nu a vorbit încă cu el despre acest subiect.

"Aş fi vrut să-mi fi spus mie asta. Încă nu am auzit asta. Vreau să pilotez anul viitor şi să am un monopost competitiv, aşa că sper ca echipa să-mi ofere ceva în curând pentru a rămâne împreună. Iar dacă ei sunt mulţumiţi de piloţi, atunci ar trebui să vorbească cu piloţii, nu cu presa", a declarat el.

Reacţia lui Barrichello ar putea avea legătura şi cu modul în care Williams a gestionat anul trecut relaţia cu Nico Hulkenberg. După ce a sugerat pe tot parcursul sezonului că îl va păstra la echipă pentru 2011, Williams a anunţat abia după ultima cursă că va renunţa la servicile sale, iar germanul nu a mai avut nicio şansă să-şi găsească o echipă pentru 2011.

Williams are nevoie de un pilot precum Barrichello datorită vastei sale experienţe, în timp ce Maldonado a sosit la echipă prin intermediul sponsorului PVDSA, compania petrolieră de stat din Venezuela.
Image
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2303
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] Williams Team

Postby Patryck_SmackDown » 13 Jul 2011, 18:47

Patrick Head neagă retragerea de la Williams!


Presa internaţională a speculat în prima parte a anului că Patrick Head se va retrage la finalul acestui sezon de la echipa pe care a fondat-o împreună cu Frank Williams în 1976.

Informaţiile au fost întărite în luna mai de CEO-ul Adam Parr cu ocazia listării echipei la bursa din Frankfurt, însă Head a dezvăluit miercuri că nu va părăsi Williams. În schimb, el urmează să indeaplineasca un rol diferit comparativ cu cel de director al departamentului de inginerie pe care îl deţine în prezent.

"Tot ce ştiu este că nu mă retrag. Probabil că nu voi mai fi implicat la Williams F1 în acelaşi mod de la finalul anului, dar încă voi fi implicat în unele activităţi desfăşurate de Williams", a declarat el pentru postul britanic de televiziune BBC.

Williams traversează unul dintre cele mai slabe debuturi de sezon din întreaga sa istorie, în ciuda faptului că a introdus cea mai mică cutie de viteze pe care a produs-o în Formula 1. În acest context, Head este convins că Williams deţine tehnologia necesară pentru a avea succes în Formula 1, însă admite că monopostul FW33 are câteva probleme fundamentale.

"Avem câteva tehnologii bune la Williams, dar nu am avut stabilitatea pe care am dorit-o la monopost. Cred că de acum vom fi mai puternici. Aş spune că disciplinele, procedurile şi determinarea de a avea succes sunt solide şi puternice. Când vom descoperi de ce monopostul a fost atât de instabil în virajele lente comparativ cu virajele de mare viteză, capitol la care înregistrăm progrese, cred că vom vizita top 10 mai des în ultima parte a anului", a mai precizat el.
Image
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2303
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] Williams Team

Postby Patryck_SmackDown » 18 Jul 2011, 17:19

Williams, dată în judecată pentru angajarea lui Coughlan!


Echipa Michael Waltrip Racing din Campionatul Nord-American de Turisme (NASCAR) a iniţiat un proces în justiţia americană împotriva lui Mike Coughlan şi a echipei Williams.

Michael Waltrip Racing susţine că Coughlan a fost directorul de design al team-ului pe baza unei înţelegeri valabile până în 30 noiembrie 2012, iar britanicul a părăsit echipa pentru a se alătura celor de la Williams, însă acest lucru reprezintă o încălcare a contractului. Echipă americană susţine că Williams este implicată direct în acest caz, întrucât britanicii s-au implicat în procesul de recrutare a lui Coughlan.

"Ca urmare a plecării premature a lui Coughlan, MWR va suporta daune substanţiale, inclusiv costurile pentru căutarea, recrutarea, angajarea şi pregătirea unui înlocuitor pentru Coughlan, ca să nu mai menţionăm cheltuielile suportate de MWR angajaţilor lui Coughlan, ale căror beneficii nu vor fi realizate", a explicat MWR decizia de a acţiona în instanţă Williams.

Oficialii echipei britanice au refuzat să comenteze informaţiile, întrucât nu au fost încă anuntaţi oficial despre proces. "Williams a luat la cunoştinţă informaţiile că Michael Waltrip Racing a iniţiat un proces împotriva echipei Williams şi a lui Mike Coughlan. Nici Coughlan şi nici echipa nu au primit o notificare şi nu a avut niciun contact cu Michael Waltrip Racing de la începutul lunii iunie. Prin urmare, nu avem niciun alt comentariu de făcut pe marginea acestui subiect", a precizat un purtător de cuvânt al echipei Williams.

Williams a anunţat în 14 iunie că Coughlan este noul director de design al echipei, aceasta fiind prima apariţie a britanicului în Formula 1 după scandalul Spygate din sezonul 2007.
Image
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2303
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] Williams Team

Postby Patryck_SmackDown » 20 Jul 2011, 08:23

Williams pregăteşte un update major pentru Nurburgring!


Williams continuă programul agresiv de dezvoltare pentru monopostul FW33 iniţiat după unul dintre cele mai slabe debuturi din istorie, scopul fiind îmbunatăţirea performanţelor şi pătrunderea puternică în plutonul de mijloc.

Pentru îndeplinirea obiectivelor, echipa britanică va utiliza în Marele Premiu al Germaniei o nouă aripă faţă, o nouă aripă spate şi o versiune îmbunătăţită a sistemului de evacuare, potrivit declaraţiilor directorului tehnic Sam Michael.

"Nurburgring este un circuit cu forţă de apăsare aerodinamică ridicată, cu multe viraje în cascadă provocatoare. Setările se vor concentra pe virajele lente şi medii. Avem o nouă aripă spate, o nouă aripă faţă şi setări diferite pentru motor pentru sistemul de evacuare, care acum a fost reinstalat (n.r - regulamentul a revenit la specificaţiile anterioare cursei de la Silverstone)", a declarat australianul.

Noile update-uri îl determină şi pe Rubens Barrichello să privească cu optimism această etapă, iar brazilianul speră să câştige câteva puncte importante.

"Nurburgring este foarte special pentru mine pentru că am câştigat acolo pentru Ferrari şi îmi place foarte mult circuitul. Sper să avem un monopost cu performanţe bune în acest weekend şi voi da tot ce pot pentru a câştiga câteva puncte", a declarat brazilianul.

Williams a câştigat numai patru puncte în primele nouă etape ale sezonului, fiind cea mai slabă dintre echipele tradiţionale ale Formulei 1.
Image
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2303
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] Williams Team

Postby Patryck_SmackDown » 22 Jul 2011, 12:19

Barrichello negociază un nou contract cu Williams!


Oficialii echipei Williams şi Rubens Barrichello au declarat în mai multe rânduri că doresc să continue colaborarea şi pe parcursul sezonului 2012, însă până în prezent discuţiile despre semnarea unui acord în acest sens au fost aproape inexistente.

Totuşi, pilotul brazilian a confirmat pentru publicaţia Autosport că va deschide discuţiile pentru un nou contract chiar în acest weekend la Nurburgring, partenerul său de negociere urmând să fie Adam Parr, CEO-ul echipei.

"Ne-am trimis mail-uri şi am spus că am dori să continuăm discuţiile aici, aşa că aştept asta cu nerăbdare. Va fi o înţelegere pe aceeaşi bază ca şi ultimul contract, aşa că nu cred că (n.r - negocierile) vor dura foarte mult. Pur şi simplu mă bucur să pilotez. Nu am nevoie de nimic altceva decât de plăcerea de a pilota monopostul, iar asta mă facă relaxat şi, dacă decizia va fi luată târziu, aşa să fie", a declarat el.

Barrichello concurează în acest an în cel de-al 19-lea sezon în Formula 1, însă a declarat pe tot parcursul anului ca nu intenţionează să se retragă din activitate şi că are şi opţiunea de a pleca la o altă echipă în cazul în care nu va mai fi dorit la Williams. Este însă foarte posibil ca Williams să continue atât cu Barrichello, cât şi cu coechipierul său Pastor Maldonado, care a obţinut rezultate satisfăcătoare în prima parte a sezonului.
Image
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2303
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] Williams Team

Postby Patryck_SmackDown » 26 Jul 2011, 12:20

Coreea de Sud, ultima cursă la Williams pentru Sam Michael!


Williams a anunţat în prima parte a anului că Sam Michael va părăsi postul de director tehnic al echipei la sfârşitul acestui an, însă australianul a dezvăluit că rolul său actual va lua sfârşit cu trei curse înainte de final, imediat după Marele Premiu al Coreei de Sud.

După cursa din apropiere de Seul, Michael îi va preda funcţia succesorului său Mark Gillan, urmând că ulterior să îndeplinească doar un rol secundar în fabrică.

"Cei mai mulţi directori tehnici călătoresc la curse, dar structură pe care mizează Williams nu conţine un director tehnic care să călătorească. Va exista un şef al operaţiunilor de inginerie în persoana lui Mark Gillan care va veni în Japonia şi Coreea de Sud pentru a vedea cum lucrez. Apoi el va prelua atribuţiile mele", a declarat el.

Conform actualului său contract, Michael va rămâne la Williams până în 1 martie, însă cel mai probabil va putea pleca mai devreme dacă va ajunge la un acord cu o altă echipă. În prezent, se vehiculează că a primit deja oferte din partea echipelor Ferrari, Mercedes GP şi Force India, însă australianul susţine că nu a luat încă nicio decizie în privinţa viitorului său.
Image
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2303
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] Williams Team

Postby Patryck_SmackDown » 29 Aug 2011, 14:03

Maldonado, încântat după primul punct obţinut în carieră!


Unul dintre piloţii care s-a făcut remarcat în Marele Premiu al Belgiei a fost Pastor Maldonado.

În ciuda faptului că a plecat doar de pe locul 21 al grilei de start şi şi-a deteriorat aripa faţă în primul tur, pilotul echipei Williams a reuşit să termine cursa pe locul 10, obţinând astfel primul punct din cariera în Formula 1 la doar a 12-a prezenta în Marele Circ.

"Sunt foarte fericit să câştig un punct pentru mine şi pentru echipă. Este o mare îmbunătăţire. Pe parcursul cursei prestaţia noastră a fost foarte consistentă, aşa că sunt mulţumit pentru asta şi pentru ţara mea. În sfârşit avem câteva puncte şi este chiar mai bine să le câştigăm aici pe un circuit special. A fost o cursă grea să plec din spatele grilei, dar am forţat în fiecare tur", a declarat pilotul originar din Venezuela.

La polul opus s-a aflat Bruno Senna, care a ratat o bună oportunitate să câştige primele puncte în Formula 1 după ce l-a acroşat pe Jaime Alguersuari în primul viraj, ruinând inclusiv cursa pilotului Toro Rosso. "Nu am parcurs niciodată primul viraj cu rezervorul plin şi din nefericire nu am anticipat corect zona de frânare. În niciun caz nu-l puteam evita pe Alguersuari şi îmi pare rău pentru această cursă. Cred că a fost o greşeală de interpretare şi o lipsă de experienţa", a declarat brazilianul.

La rândul său, Alguersuari regretă că a ratat oportunitatea să convertească cel mai bun rezultat din calificări (locul şase) în puncte. "Nu vreau să vorbesc de rău niciun pilot pentru că nu este stilul meu, dar cred că situaţia a fost clară pentru toată lumea. Când am intrat în acul de păr după start eram la mijloc cu Senna pe interior şi Fernando Alonso pe exterior, iar Senna a ratat complet punctul de frânare şi m-a lovit. Sunt multe lucruri pozitive cu care putem pleca după acest weekend, întrucât am avut în mod evident un monopost capabil să câştige multe puncte astăzi", a precizat el.
Image
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2303
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Re: [F1] Williams Team

Postby Patryck_SmackDown » 02 Sep 2011, 01:09

Williams caută un pilot cu bani pentru înlocuirea lui Barrichello!


Amânarea unui anunţ oficial privind viitorul lui Rubens Barrichello la Williams ar putea avea legătură cu intenţiile echipei britanice de a renunţa la serviciile sale, potrivit unor informaţii din presa britanică.

Îngrijoraţi de perspectiva de a pierde câţiva sponsori din cauza rezultatelor dezamăgitoare din acest sezon, cei de la Williams au demarat căutările pentru un pilot tânăr capabil să aducă aproximativ 5 milioane de euro în conturile sale bancare.

Cea mai bună opţiune a echipei ar fi Adrian Sutil, care nu şi-a prelungit încă contractul cu Force India şi are experienţa necesară de a colabora cu noua conducere a departamentului tehnic. În plus, el beneficiază de sprijinul direct al mai multor sponsori care ar putea îndeplini cerinţele celor de la Williams.

În cazul în care germanul nu va fi disponibil, privirile britanicilor se vor îndrepta spre piloţi precum Giedo van der Garde, Jules Bianchi şi Charles Pic, care concurează în prezent în GP2.

Prezenţa lui Pastor Maldonado în cadrul echipei este asigurată de compania PDVSA, care-i sponsorizează pe britanici cu aproximativ 15 milioane de euro. Williams traversează unul dintre cele mai slabe sezoane din istorie şi se pregăteşte pentru o schimbare radicală în structura de conduce, Mike Coughlan fiind desemnat să revitalizeze echipa. În cazul în care Williams va renunţa la serviciile lui Barrichello, este foarte posibil ca brazilianul să se retragă din Formula 1, întrucât numărul de locuri disponibile pe grila de start este limitat.
Image
User avatar
Patryck_SmackDown
moderator
 
Posts: 2303
Joined: 22 Mar 2010, 21:51
User Title: Il Principino

Next

Return to Arhiva

Who is online

Users browsing this forum: No registered users and 0 guests

cron